Visez la o poveste de dragoste…fericita…care sa dureze toata viata…...
E timpul ca visele mele sa devina realitate si sa am parte de fericirea in doi la care visez de atata timp, sa simt ca soarele este mai puternic atunci cand suntem impreuna, ca viata…e frumoasa si se infrumuseteaza in fiecare zi…
Visez sa am o familie frumoasa, niste copii frumosi…si inteligenti, plini de viata, care sa ma faca fericit pe mine si pe perechea mea…
Mi-e dor sa simt in viata fericirea adevarata si sa am pe cineva alaturi care sa ma iubeasca si sa ne sprijinim neconditionat, sa ne fim unul altuia remediu.In fiecare zi… sa zambim… sa trecem peste toate impreuna…Iar... la batranete sa ne tinem de mana pe malul marii…sa privim valurile, sa ne amintim ca am fost o data tineri si ca am ramas la fel de fericiti ca atunci…!
Visez la ceva ce nu-i al meu… visez la ce nu-mi apartine dar cred eu ca mi se cuvine… mi se cuvine pentru ca tot ce ofera ar putea insemna fericire pentru mine si pentru ca tot ce ofer ar putea fi fericirea lui. Dar cum stiu eu, ca interpretarea fericirii lui nu difera de la un subiect la altul, ca nu e un cameleon care-si adapteza comportamentul in functie de interlocutori? Nu stiu! Dar am dreptul sa visez la frumos, la pur, la “fara imperfectiuni” (asta doar ca sa nu spun “la perfect”) si cred ca am gasit ce cautam dar nu sunt sigura ca simt bine, ca nu interpretez gresit! Si caut cu disperare semne pe care sa-mi pot baza teoria, teoria perfectiunii in acceptiunea mea. Si daca exista suflete pereche?! Atunci eu cred ca l-am gasit pe al meu…dar prea tarziu…deja aflat de un suflet nepereche in carui nefericire refuz sa ma scald. Ma tem sa pretind ce nu-mi apartine doar pentru ca ravnesc la…fericire…
RăspundețiȘtergere